Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Petelea au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Harghita, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Petelea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Harghita, la locuințele a trei barbați bănuiți de furt de material lemnos.

În fapt, din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 26-28 octombrie a.c., cei în cauză, cu vârste cuprinse între 21 și 35 de ani, din județul Harghita, ar fi sustras, de pe raza comunei Ibănești, cantitatea de 25 mc material lemnos, de esență molid, aparținând unei societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 12.500 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă, fiind totodată indisponibilizat un autovehicul.

În baza probatoriului administrat, la data de 18 noiembrie a.c., față de cei trei bărbați, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

La acțiuni au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.