Fermierii aleg perioada de recoltare a porumbului în funcție de umiditatea boabelor, dar toamna ploioasă, urmată de o iarnă fără îngheț, menține porumbul ud și întârzie culesul, relatează Agenția de presă Rador.
În județul Mureș, sute de hectare așteaptă încă să fie recoltate, iar vremea din zilele următoare nu este favorabilă fermierilor, a declarat pentru Radio Tg. Mureș directorul Direcției pentru Agricultură Mureș, Ileana Gușatu.
”Nu s-a recoltat porumbul, tocmai din cauza umidității foarte mari pe care îl are porumbul la ora actuală și pe care a avut-o în toată perioada de toamnă. Fermierii nu au spații de depozitare și, mai ales, spații unde să usuce porumbul pentru a-i reduce umiditatea și, din această cauză, îl lasă pe câmp unde se va usca cu timpul și îl vot putea recolta. Este un fenomen cu care ne întâlnim destul de des în ultimii ani, anul acesta mai mult decât în ceilalți ani, zic eu, din cauza umidității foarte mari din aer și din cauza precipitațiilor abundente pe care le-am avut în ultimul trimestru al anului trecut, spune Ileana Gușatu.
Fermierii așteaptă temperaturi negative pentru a putea intra cu combinele în lanuri, a arătat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din judeţul Mureş, Iacob Boca.
”Când nu a plouat a fost ceață de seara până dimineața, se ridica ceața doar la 13-14 și, când intrai la recoltat, venea din nou. Porumbul primește foarte multă umiditate de împrumut, uscatul costă enorm de mult, știm care e prețul la gaz și motorină. Fermierii au așteptat vreme mai bună, să vină soare, vânt, să putem recolta cu umiditate mai mică, să evităm cheltuielile. Nu a fost așa și sunt foarte mulți colegi de-ai mei care au mult de recoltat. Nu e o mare pierdere pentru că, în momentul în care va îngheța, vor recolta și vor ara. Bine că este porumb, anul trecut a fost un an destul de greu, iar cantitatea de porumb este la jumătate față de cât a fost acum 2-3 ani”, susține fermierul
Există însă riscul ca porumbul să se degradeze pe câmp și să își piardă valoarea.
”Porumbul se degradează pe câmp dar, totuși, pierderile nu sunt atât de mari ca și atunci când l-ai recoltat și, cu umiditate mare, îl depozitezi undeva și se mucegăiește”, a explicat Ileana Gușatu.
Din cauza umidității mari în sol și aratul de toamnă este mult întârziat, iar fermierii așteaptă temperaturi negative pentru a putea intra cu utilajele pe teren.