Polițiștii din Mureș desfășoară joi dimineață o percheziție în Argeș, într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase, susțin surse G4Media.

Este urmărit Daniel Mocanu, cunoscut ca Dani Mocanu, cântăreț de manele. Acesta ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr, într-un club din Târgu Mureș, iar filmarea a fost urcată pe Tiktok, iar polițiștii s-au sesizat din oficiu în urmă cu aproximativ 3 săptămâni.

Daniel Mocanu a fost implicat într-un șir de controverse din cauza asocierii sale deschise cu personalități din lumea interlopă românească.

În 2017, Mocanu a fost arestat și pus sub acuzație în cadrul unei acțiuni organizate de DIICOT Dâmbovița, fiind acuzat de conducerea unui grup infracțional organizat, specializat în proxenetism, spălare de bani și trafic de persoane. Mocanu, împreună cu alți 11 indivizi, era acuzat că a trimis un număr de fete tinere să se prostitueze în Marea Britanie și Irlanda.

În 2020, Mocanu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare.

Acesta a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după ce a încărcat pe platforma YouTube videoclipul piesei Curwa, prin care încuraja la violență împotriva femeilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.