În Sânpetru de Câmpie, în ultimul secol, meseria de cojocar a fost practicată cu măiestrie de doi artizani, bucurându-se de o mare popularitate în comunele învecinate. În prezent, în acest loc trăiește unul dintre puținii cojocari din țară, specializat în cojoace ciobănești, conform informațiilor furnizate de Agerpres.
Profesorul Mihai Teodor Nașca, un pasionat culegător de folclor din Sânpetru de Câmpie, dezvăluie că primul cojocar notabil a fost Petru Lonean, care și-a dobândit priceperea de la un alt cojocar din Târgu Mureș. În prima sa perioadă de ucenicie, responsabilitățile lui Petru erau limitate la curățarea atelierului și aducerea apei proaspete, având voie să lucreze la proiecte mai mici începând din al doilea an.
Al doilea cojocar notabil a fost Ionel Maxim, cunoscut și sub numele de Maxâm sau Maxân, care și-a deprins meșteșugul la Geaca, petrecând patru ani ca ucenic și doi ani ca calfă. Acesta este unchiul cojocarului actual, Alin Alexandru Maxim, în vârstă de 52 de ani.
În contrast cu predecesorii săi, Alin Maxim se specializează în cojoacele tradiționale ciobănești, o raritate în țară. Ceea ce îl face unic pe Alin este abilitatea sa de a prelucra, coase și deține cunoștințe de ciobănie, având sub îngrijire o turmă de peste 300 de oi.
Alin Maxim a urmat 10 clase la școala din Sânpetru, după care a absolvit școala de cojocari din Râmnicu Vâlcea înainte de Revoluție. La această școală, a primit o formare teoretică extinsă, iar ulterior a lucrat ca ucenic în Timișoara pentru aproximativ trei ani. După întoarcerea în satul natal, și-a început activitatea de cojocar.
Cojoacele ciobănești, realizate după o tehnologie tradițională complexă și laborioasă, sunt esențiale pentru ciobani în timpul iernii, protejându-i de frig și viscol.
Procesul de fabricare a cojoacelor începe cu prelucrarea pielii provenite din sacrificarea oilor și mieilor. Pielea este salată și ținută în apă timp de trei zile, apoi este întinsă și uscată. Alin explică că munca lor se desfășoară în sezonul cald, deoarece lucrează cu mâinile în soluții în care nu se poate lucra în timpul iernii.
Alin povestește detaliat despre procesul de pregătire a pielii, inclusiv spălarea, degresarea și cromarea. El subliniază importanța cromării pentru durabilitatea pielii în fața condițiilor meteorologice nefavorabile. Producția se desfășoară într-un mod ecologic, fără utilizarea produselor chimice.
Produsele lui Alin Maxim, cojoacele ciobănești, sunt comercializate în târguri sau vândute direct ciobanilor care încă apreciază calitatea și utilitatea acestor cojoace tradiționale în ciuda progreselor tehnologice.
În trecut, în Sânpetru de Câmpie, cojocarii nu produceau doar cojoace ciobănești, ci și pieptare, cojoace și căciuli, într-un meșteșug tradițional extrem de riguros.
Profesorul Mihai Teodor Nașca oferă o privire în istoria prelucrării pieilor, detaliind procesele complicate prin care treceau acestea pentru a deveni cojoace și pieptare, precum și folosirea vopselelor și motivele decorative.
El descrie cum pieile de oaie, miel sau berbec erau tratate în butoaie de lemn, curățate de carne și înmuiate în saramură. Procesul continuă cu întoarcerea și uscarea pielilor, apoi cu vopsirea și croirea lor. Detaliile oferite de profesorul Nașca prezintă un tablou viu al meșteșugului tradițional al cojocarilor din Sânpetru de Câmpie.
În ceea ce privește viața cotidiană a ciobanilor, profesorul Mihai Teodor Nașca dezvăluie aspecte ale activităților zilnice la stână. De la mulsul ovinelor și prepararea casului până la obiceiurile culinare specifice ciobanilor, precum servirea balmoșului, el oferă o privire autentică în lumea tradițională a ciobanilor din Sânpetru de Câmpie.
